În weekend se montează structura pasajului pietonal de sub bulevardul Kiseleff

În weekend se montează structura pasajului pietonal de sub bulevardul Kiseleff
Publicat: 28/11/2014, 21:19

Pasajul pietonal va asigura legătura între nodul de transport de la Piața Presei Libere, respectiv capătul tramvaiului 41, și aleea de acces în Parcul Herăstrău către fostul Pavilion H.

Potrivit susrsei citate, până în prezent, în zonă s-au realizat devierile de rețele edilitare aferente, iar pentru continuarea lucrărilor, de vineri până luni, circulația va fi restricționată parțial pe bulevardul Kiseleff.

Astfel, de vineri seară, la ora 20.00, până sâmbătă, la ora 14.00, se va închide laterala de trei benzi de pe sensul de mers spre Arcul de Triumf, circulația pe acest sens desfășurându-se, în sens unic, pe zonă centrală. Și stația de autobuze „Muzeul Satului” (linii 131, 205, 330, 331, 335), sensul de mers către Arcul De Triumf va fi închisă.

De sâmbătă, ora14.00 până duminică, ora 8.00, se va închide zona centrală, circulația desfășurându-se numai pe zonle laterale, iar de duminică, la ora 8.00, până luni, la ora 8.00, se va închide laterala de trei benzi de pe sensul spre Piața Presei Libere, circulația pe acest sens desfășurându-se, în sens unic, pe zona centrală.

Și stația de autobuze Muzeul Satului (linii 131, 205, 330, 331, 335), pe sensul de mers către Piață Presei Libere va fi suspendată de sâmbătă, ora14.00 până duminică, ora 08.00, autobuzele liniilor 131, 205, 330, 331, 335, 783 urmând să circule pe zona centrală a bulevardului.

În 24 octombrie, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara că partea cea mai grea la pasajul subteran din Piața Presei Libere, respectiv primele cinci luni, se apropie de final, iar următoarele patru luni din proiect se va lucra în subteran, fără ca circulația să fie afectată.

Reprezentantul constructorului arăta că a fost executată structura subterană, respectiv „pereții mulați”, urmând ca excavația subterană să fie făcută simultan, fără ca circulația în Piața Presei Libere să fie afectată.

Accesul în pasaj se va face dinspre direcția Ploiești-Băneasa, printr-o singură intrare, iar ieșirea din acesta se va face prin două părți, fiind vorba de primul pasaj, în care există o bifurcație subterană. La ieșirea din pasaj, șoferii vor avea două opțiuni, fie să continue drumul pe sectorul principal, care va avea două benzi de circulație și care va ieși spre Bulevardul Kiseleff – Arcul de Triumf, fie să meargă în partea dreaptă, spre bulevardele Mărăști și Expoziției.

Pasajul de la Piața Presei Libere, care va avea o lungime de 700 de metri, este amplasat la intersecția a patru artere cu trafic ridicat – șoseaua București-Ploiești, șoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăști și bulevardul Poligrafiei -, intersecție traversată de aproximativ 12.000 de vehicule pe oră.

Valoarea investiției este de 60,4 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de finalizare este sfârșitul lunii martie 2015, respectiv nouă luni de la demararea lucrărilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Lege pentru TOATE FEMEILE din România. Sumele pe care le pot primi DIRECT de la...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
×